Sunt compatibile cu pompele AGM.

DESTINAŢIE

Pompele tip BPG sunt destinate vehiculării lichidelor murdare cu suspensii abrazive ; ca de exemplu pulpă de bauxită , nisip , noroi de foraj şi alte lichide abrazive în amestec de solid/lichid în proporţie de max. 30 % , având temperatura lichidului vehiculat de max. 105°C .

Aplicaţii

- industria petrolieră ( parcuri G.P.S.-uri , S.N.P. Petrom); - evacuare zgură şi cenuşă;

- industria extractivă ( la evacuare şi tranzitare); - vehiculare noroi de foraj;

- construcţii hidrotehnice; - hidrotransport suspensii abrazive fine;

Pompele tip BPG sunt pompe centrifugale, monoetajate , cu carcasă spirală .Rotorul de tip deschis , în simplu flux .Arborele se roteşte într-un lagăr cu doi rulmenţi radiali axiali montaţi tip „O” în corpul lagăr şi un rulment oscilant cu role ,care susţin întreg ansamblul. Etanşarea pompei la trecerea arborelui prin corpul de etanşare este realizată cu garnituri de azbest grafitat.

În montajul curent, ştuţul de refulare este îndreptat în sus, Prin demontarea pompei carcasa poate fi rotită astfel încât ştuţul de refulare să fie dispus pe orizontală sau verticală după necesităţile instalaţiei.

Pompele tip BPG sunt realizate din materiale obişnuite: fontă cenuşie şi oţel de construcţie sau varianta de bronz şi oţel inox şi sunt livrate ca pompe simple sau ca electropompe (pe plăci de bază sudate).

În funcţie de lichidul vehiculat materialele pieselor udate se execută în următoarele variante:

- Fontă cenuşie ( F01 ); - Oţel inoxidabil ( OX39 – OX31 );

- Fontă cu grafit nodular ( F02 ); - Bronz ( Bz 1 ).

- Oţel manganos ( OM );